Visele se înalţă spre cer...

Fragment din Micul Prinţ, de Antoine de Saint-Exupery

"Chiar atunci sosi şi vulpea:
- Bună ziua! zise vulpea.
- Bună ziua! răspunse cuviincios micul prinţ, care se întoarse, însă nu văzu pe nimeni.
- Sunt aici! zise glasul – sub măr…
- Cine eşti tu ? zise micul prinţ. Eşti tare frumoasă…
- Sunt o vulpe! zise vulpea
- Vino să te joci cu mine! o pofti micul prinţ. Sunt atât de trist…
- Nu pot să mă joc cu tine! zise vulpea. Nu sunt îmblânzită.
- Ah, iartă-mă! Rosti micul prinţ.
Însă, după un răstimp de gândire, adăugă:
- Ce înseamnă „a îmblânzi”?
- Nu eşti de prin părţile locului – zise vulpea – ce cauţi pe-aici?
- Caut oamenii! zise micul prinţ. Ce înseamnă „a îmblânzi”?
- Oamenii – zise vulpea – au puşti şi vânează. E foarte neplăcut! Mai cresc şi găini. E singurul folos de pe urma lor. Cauţi găini?
- Nu! Zise micul prinţ. Caut prieteni. Ce înseamnă „a îmblânzi”?
- E un lucru care prea e dat uitării! zise vulpea. Înseamnă „a-ţi crea legături”…
- A-ţi crea legături?
- Desigur! zise vulpea. Tu nu eşti încă pentru mine decât un băieţaş, aidoma cu o sută de mii de alţi băieţaşi. Iar eu nu am nevoie de tine. Şi nici tu n-ai nevoie de mine. eu nu sunt pentru tine decât o vulpe, aidoma cu o sută de mii de alte vulpi. Dar dacă tu mă îmblânzeşti, vom avea nevoie unul de altul. Tu vei fi, pentru mine, fără seamăn în lume. Eu voi fi, pentru tine, fără seamăn în lume…
 ...........

Vulpea tăcu şi se uită îndelung la micul prinţ:
- Te rog… îmblânzeşte-mă! zise apoi.
- Bucuros aş vrea! răspunse micul prinţ - numai că nu prea am timp. Am de căutat prieteni şi o mulţime de lucruri de cunoscut.
- Nu cunoaştem decât ceea ce îmblânzim! zise vulpea. Oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Ei cumpără lucruri de gata, de la neguţători. Cum însă nu există neguţători de prieteni, oamenii nu mai au prieteni. Dacă vrei să ai un prieten, îmblânzeşte-mă!"

Cred că oamenii au uitat acest adevăr. Poţi cunoaşte într-adevăr doar ceea ce îmblânzeşti.
Oamenii confundă adesea captivitatea cu domesticirea. O vulpe captivă tânjeşte după libertate. Şi o va obţine, indiferent dacă-şi va face singură rău încercând să rupă lanţurile sau îţi face ţie, muşcându-ţi mâna până când decizi că e mai sănătos să îi deschizi singur uşa. În oricare dintre variante, o pierzi. Chiar dacă iese din luptă extenuată, rănită şi foarte dezamăgită. Ideea este că iese pe picioarele ei. O vulpe poate fi înfrântă câteodată, dar niciodată îngenunchiată.
Mă gândesc... câţi oameni nu vor să-şi părăsească zona aceea de confort, păşind în ploaie desculţi şi fără umbrelă. Nu o fac. Pentru că le e oarecum frică. Nu ştiu de ce nu realizează că nici n-or să se descopere niciodată probabil.
Nu ştiu, probabil că greşesc afirmând ceea ce am scris mai sus, însă eu personal mi-am demonstrat că esenţa mea, ca fiinţă şi ca femeie, e mai puternică şi mai importantă decât orice prejudecată.
Şi apoi, când ies de la recuperare şi analizez totul la rece, ştiu că îmi zâmbesc în oglindă, aprobator, pentru că am încredere infinită în intuiţia şi deciziile mele.