20 iulie

Măh.... e ca atunci, numai că am mai multicele kilograme (nu prea multe, indeed).

Asta e ziua de 20 iulie. Adică.. asta e. Încă o zi din cele multe. Cu nimic mai specială decât cea de ieri, sau cea de mâine. Nu m-a entuziasmat niciodată foarte tare ziua mea. Pentru că niciodată nu am perceput-o ca fiind a mea. Nu sunt genul care să i se pară că-i cea mai specială zi de pe planetă, care așteaptă telefoane, urări, felicitări etc. Nu cred în frumusețea fizică asociată anilor. Nu cred în depresii asociate anilor, deoarece eu am trecut prin depresii și niciodată nu au fost de ziua mea! Este un proces atât de natural, încât trecem absolut toți prin el. Constant. Unii suntem norocoși să stăm mai mulți ani pe planeta aceasta, alții nu. Nu cred în niciun fel de degradare venită odată cu anii. Oricât de mulți ar fi! Nu cred în calități sau defecte atribuite vârstei. De ce toate astea..? Deoarece cred numai în ceea ce un om ESTE, și vrea SĂ FIE. Cunosc oameni de 20 de ani mult mai inteligenți decât alții de 40, și cunosc oameni de 40 de ani mult mai frumoși (atât fizic, cât şi moral) decât alții de 20.
Prin urmare, încerc să fac din toate zilele ziua mea. Bineînțeles, asta nu inseamnă ca nu apreciez gândurile bune și gesturile frumoase. Ba da! Întotdeauna și cu orice ocazie! Dar nu le pretind.

Se zice - totuşi - că azi e ziua mea. Dacă este specială, este doar pentru simplul fapt că o trăiesc. Şi atunci am să le mulţumesc tuturor celor care mi-au trimis urări. Atâta timp cât vin din inimă, trebuiesc păstrate în suflet. Şi vă trimit înapoi toate gândurile absolut minunate.
Mi-aş mai dori să vă fie ziua mea plină de lucruri frumoase şi drăguţe. Aşa cum ar trebui să vă fie absolut toate zilele.
Tocmai mi-a trecut prin cap, că-n fiecare zi este ziua cuiva. Aşa-i?
Ei... asta ar însemna că...permanent, este ziua NOASTRĂ.