La mare

Mă trezesc în fiecare dimineață extrem de devreme. Suficient de devreme încât la momentul în care mă duc la alergat (alerg zilnic pe plajă câțiva kilometri buni) să prind răsăritul de soare.
Acest lucru îmi dă suficient timp încât să mă gândesc la o grămadă de lucruri.
Mă simt uneori piesă de puzzle, care nu se potriveşte acolo unde forma golului capătă forma plinului meu. Am nevoie să fiu lăsată la o parte, până restul pieselor sunt puse la locul lor, iar eu să pot privi imaginea şi să înţeleg exact importanţa mea, în tot ansamblul.
Când întâlnesc persoane mai ciudate, mă simt ca o crenguţă de altoi, doar că nu ştiu exact ce fel de pom sunt eu. Între timp, cresc. Oamenii îmi toarnă apă la rădăcină. Unii îmi zgârâie pe scoarţă amintiri, alţii îmi rup din crengi.
Momentan am nevoie de mine care să-mi pun o proptea, să nu cresc greşit.