Câteodată nu reuşesc să fac diferenţa între răutate şi prostie. Ba mai rău, aş paria că proştii despre care vorbesc eu aici, în general, vor fi şi mai proşti la bătrâneţe. Prostia şi răutatea merg, la un moment dat, mână în mână, dar eu n-am reuşit să-mi dau seama care e acel moment. Probabil că din cauză că am ignorat proştii până acum şi nu i-am studiat.
Ei...am început să-i observ. Nu de alta, dar mă lasă cu semne de întrebare.
Plec cu Vlad la plimbare duminică, căutând şi câteva lucruri prin magazine, pentru şcoală. Vlad îşi ia bicicleta. Soare, frumos, relaxant, confortabil. Până în centru, la magazine. Ajungem la un magazin unde vroiam să intrăm, Vlad îşi lasă bicicleta aşezată frumuşel la locul special amenajat pentru biciclete şi, pentru că acel loc era cam plin, nu reuşeşte s-o aranjeze fix în locul special, cumva, bicicleta ocupând o jumătate de metru în plus din trotuarul de 4 metri. Pentru cele 5 minute cât am stăteam în magazin, nu am considerat deloc o problemă asta.
Acum...nah...Să nu mă judecaţi greşit.
Sunt foarte politicoasă şi mă comport respectuos faţă de oricine. Cu excepţiile care ... intervin întotdeauna, deoarece nu îi poţi întoarce obrazul, cu mult bun simţ şi educaţie, unui idiot care scuipă.
Există bătrâni proşti. Sau răi....Sau or fi doar răutăcioşi, nush. Nu ştiu peste ce categorie am dat eu duminică, sincer.
În timp ce-l grăbeam pe Vlad , se apropie două doamne. Bine... până aseară nu le-am scos din "babe" pentru că eram tare iritată, dar azi mi-am recăpătat politeţea. Aveau până în 60 de ani, şi erau în deplinătatea facultăţilor mintale şi fizice. Nu aveau cârjă. Aveau doar chef de ceartă.
Cele două se simt extrem de ofensate pt faptul că trebuiau să facă un mic ocol de-o juma' de metru, serpentină cauzată de bicicleta lui Vlad.
Una din ele, mai aprigă de felul ei (mi-am dat seama după privirea pe care mi-a dedicat-o) îmi strigă. EXACT. Nu-mi spune, îmi strigă:
-Heeeeeei, du-ţi bicicleta de aici!
Mă uit la ea şi ridic o sprânceană. Tac. Vlad nu ştia ce sa facă, mă vede că tac, tace şi el.
-Nu auzi? Du-ţi bicicleta de aici.
O ridic şi pe a doua. Tac în continuare, în speranţa că femeia suferă de alterări de memorie, astfel încât în 10 secunde să uite de mine. Nici vorbă. Baba era în putere. Vine către mine, agitând un set de chei.
-Fată, ce n-ai înţeles? Du-ţi bicicleta de aici, hai odată.
-Ce ai tanti, care ţi-e problema? Deja mă irita până peste poate privirea aia a ei de castor - şefoaică.
-De ce laşi bicicleta pe trotuar? Nu vezi că aici e trotuar?
-Ba da, văd. Dar dumneata vezi că bicicleta e parcată aşa cum trebuie, la locul ei, numai că din cauză de lipsă de spaţiu stă DOAR O JUMATATE DE METRU pe trotuar?
--Şi care e treaba mea? îmi strigă ea ascuţit. Du-te şi caută-ţi alt loc liber.
-Tanti, mai bine du-te dumneata unde ai de mers, că loc pe unde să treci e destul. Trei metri jumate.
-Auzi la ea, nesimţita, sare cealaltă babă. Cum îţi permiţi?!
-Cum îmi permit ce? Mă uitam când la una, când la cealaltă, pe rând. Foarte uimită.
-Cum îţi permiţi să-i spui să plece?
-Exact cum îşi permite şi dânsa să-mi zică mie să plec. Doamne Dumnezeule...
-Ea are dreptul, daaa? Că stai pe trotuar şi trotuarul e AL NOSTRU!
Aş mai fi ridicat o sprânceană dacă aş mai fi avut.
-Stau numai pe-o jumate de metru de trotuar, aveţi loc berechet!
-Jumătatea aia du-o de aici!
-Nu am cum tanti, că bicicleta merge numai întreagă.
-Nesimţito! Auzi la ea, îşi bate joc acum!
-Dacă nu îţi duci bicicleta, îţi sparg cauciucurile, şi ridică o cheie pe post de sabie.
Eeeeeeeeeeiiiiiiiiiiiiii...
-Faci ce? Mi-am îndreptat spatele, mi-am pus o mână-n şold şi mi-am dat părul din ochi.
A atins un punct sensibil, ăsta cu spartul cauciucurilor. Şi eu am fost copil. Detest persoanele care fac asta.
-Ţi le sparg, na! Şi se apropie ameninţător cu cheile în mână.
-Tanti, dacă atingi cheile alea de cauciucurile bicicletei copilului meu, îţi sparg ochelarii. Jur.
-Ceeeee??? Ai auzit???? Se întoarce şocată către cealaltă babă.
Ospătarii de lângă magazinul ăla, de la o cafenea, stăteau în uşa cafenelei şi "se spărgeau" de râs.
-A spus că mă loveşte! Fată nesimţită ce eşti!
Doamne Dumnezeule...
-Nu am spus că te lovesc tanti. Am spus că-ţi sparg ochelarii. Tu îi spargi cauciucurile lui Vlad, eu îţi sparg ochelarii. Oricum cauciucurile lui Vlad costă mai mult decât ochelarii matale. Şi dacă am bunul simţ să-ţi spun tanti, nu mai îmi spune "fată".
-Îţi spun cum am chef, că eşti o mucoasă nesimţită! Eu sunt mai în vârstă şi trebuie să mă respecţi!
Haha...mucoasă...auzi...
La faza cu vârsta şi respectatul am meditat după ce s-a terminat povestea.
-Chem poliţia să-ţi confişte bicicleta!
Ete na. Să mi-o confişte. Ce stres.
-Biiine, cheamă pe cine vrei. Dar dacă vă prind că-i spargeţi cauciucurile, jur că vă sparg ochelarii. La amândouă.
-Lasă că fac eu plângere!
-În loc să vă agitaţi, mai bine mergeaţi în parc la o plimbare că-i vremea frumoasă.
-Mie nu-mi spui ce să fac, e clar?? Vezi-ţi tu de treburile tale!
-Asta vreau de când am ajuns aici, dar nu pot de voi. Zici că sunteţi posedate...
-Nesimţito!! Nu ţi-e ruşine? Acum te pui să vorbeşti de Dumnezeu şi de Satana??
Pfffff...aş fi rostit o mantră Zen în momentul acela, dacă aş fi ştiut vreuna.
Îmi iau copilul, mă îndrept către intrarea în magazin, trag aer în piept, în timp ce le transmit:
-Vă văd prin geam. Dacă apropiaţi cheile alea de cauciucurile bicicletei copilului....
Au plecat fără să spargă nimic.
Le-aş fi spart ochelarii? m-a întrebat ospătarul când am ieşit, râzând în hohote.
Da.. Dacă i-ar fi spart cauciucurile, DA.
Nu am înţeles absolut deloc atitudinea. Aveau atâta loc rămas liber pe trotuar, nu s-a pus problema să se strecoare printre maşini sau biciclete sau să sară peste ceva gropi. Sincer. Atunci... de ce reacţia aceea? De ce sunt răutăcioşi unii oameni fără motiv real??
Spuneam că am meditat la faza cu vârsta şi respectatul. Ei bine, cred sincer că de foarte multe ori bătrânii abuzează de acest lucru.
"Am atâţia ani deeeeciiiiii..."
Deci, ce?
Măi fraţilor, respectul există pentru persoana în sine, nu pentru anii care-i poartă. Nu e absolut nimic special în asta. Ea a fost ca mine, tânără, eu voi fi ca ea, bătrână. Absolut nimeni nu are vreun merit EXTRA aici, că doar nu vorbim de veterani de război.
Am văzut, cu diverse ocazii (m-am lovit de ele, ca acum) atitudini răutăcioase ale bătrânilor faţă de tineri, de parcă simplul motiv că sunt tineri e suficient. Comentarii la adresa hainelor, pantofilor, pline de invidie parcă. Comentarii legate de bani şi de ce vrei să faci cu ei. De parcă sunt din portmoneul lor.
Atitudinea aia "Eu sunt mai mare, deci mă respecţi! Şi să faci ce îţi zic eu!"
Urmată de puerilul.... "Dacă nu, îţi sparg cauciucurile!"...
Sincer, îmi pare foarte rău pentru vieţile pline de lipsuri pe care şi le-au trăit majoritatea dintre ei, însă nu eu sau oricare din generaţiile tinere nu purtăm vreo vină pentru asta. Nu trebuie deloc să se comporte de parcă le-am furat confortul şi ne-am bătut joc de el. Dimpotrivă, consider că ar trebui să se bucure că noi prindem vremuri mai bune (asta dacă or fi bune). Mama mea face parte din generaţia lor. Dar nu am văzut în viaţa mea pic de răutate din partea ei, cu atât mai puţin direcţionată către tineri.
Aşa că.... puii mei, eu nu înţeleg.
Ştiţi cum e? Ca şi cum eu aş fi rea cu o fetiţă de 4 ani pentru că are mai multe păpuşi şi rochiţe mult mai frumoase decât am avut eu, când am fost de vârsta ei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu