Diplomaţie zero barat

Ah. Miroase a primăvară.
Eu manifest un simptom de dilemă, şi-l bag aici, când toată lumea doarme, ca să-mi răspund, tot moa, mai încolo.
Aşa.
Deci în urma unor zeci de drumuri făcute azi când am ieşit de la servici, mor de picioare, şi-mi zic: iau taxiul, bre. L-am agăţat pe nenea ăla, după principiul: du-mă, dragule, acasă.
Romul de la volan, tânăr. Cu o privire de cartier, m-a evaluat scurt. Şi m-a taxat major.
Stăteam eu cuminte în maşină, iar nenea şoferul vorbea tare, la telefon, cu alt tip, pentru urechile mele. Să se dea simpatic.
-Am luat o domnişoară acum. Şi banii sunt cam puţini.
-Puiu, intervin eu relaxată. Ţi-am dat, pentru 4 kilometri, 20 de lei.
El se face că plouă. Ascultă ce-i şopteşte ăla-n cască.
-Daaa, cam puţini...Ce?...Ce să-i spun?....Nu-i spun asta, bă Florine.
Şi râde.
Râde şi Florin.
Şi vorbesc ei, codat, în continuare, căci Florin e şmecher şi îl aţâţă p'ăsta, că ştie că n-are cum să răspundă.
Ţigănuşu' e şofer simpatic, aşa idiot şi cocoş cum e el, nu mă enervează deloc, sunt în mood bun. Ba chiar mă distrează. E nepericulos.
-Băh, spune-i lui Florin că eu citesc gândurile. Să nu mai vorbească urât, că dacă-l prind, îi tai bilele.
-Auzi, Florine ce zice donşoara.... Donşoară... zice Florin că n-aveţi cum să citiţi gândurile, nu ştiţi ce a zis.
-Spune-i lui Florin că ştiu ce-a zis. "Să plătesc, restul, altfel". Şi ţi-a zis şi cum. Şi tu ai vrut să-i zici "nu e de alea, bă, şi nici nu are 20 de ani. Şi nici nu e gagică mişto", dar n-ai putut, că mă ai chiar în ceafă.
Şoferul amuţeşte. Aştia puţini de tot la creier au impresia că psihologia simplă e o minune.
Se întoarce spre mine, serios foc.
-Da, dragule, mă numesc Mama Omida şi citesc în tălpi.
-Alo, Florine? ...Te-ai dat dracu.
Drumul se desfăşoară lin, şi mut de acum.
Ajung acasă, cobor, şi din politeţe, îmi iau la revedere. Şi de la şofer, şi de la Florin, că doar am fost 3 călători, nu 2.
-La revedere. Şi spune-i lui Florin să-şi mănânce ouăle.
Mda... ultima frază mi-a ieşit involuntar...numai că în loc de ouă (mama măsii de act ratat) am pronunţat coaie.
Urât.
Mi s-a evaporat definitiv diplomaţia??