Despre cum se râde

Se ia o mână. Apoi cealaltă. Se proptesc bine-bine de tot pe birou. Se fixează capul în mâini, pentru o poziţie cât mai comodă. Apoi se izbucneşte în râs.

Eu personal când mă apuc să râd, o fac din tot sufletul. Mă amuză chestiile banale, ironia sorţii, oamenii împiedicaţi, mecla mea în oglindă, papagalul meu îndrăgostit de-o fundă mov.
De cele mai multe ori râd de mine. De cum îmi stă părul dimineaţa, de cum dau din fund când gătesc, de cum plouă. Mai râd şi pe stradă de una singură când îmi aduc aminte eu de ceva funny. Râd de papagal de cât de mult îşi aranjează penele şi cât de atent e atunci când face asta.
Nu m-am deranjat niciodată să mă feresc la momentul în care cine suferă un accident "hilar" şi mă dau de pământ râzând.
Dar nu râd niciodată fals sau de complezenţă.
Şi pentru că sunt o femeie simpluţă, râd în mai multe feluri: hohotind, în trepte, surd, în pungă, ca nebuna, cu lacrimi, ca o virgină, tăvălindu-mă, cu fum, cu explozii, cu variante.
Dar oricum o fac, zău de n-o fac din tot sufletul.
Habar n-aveţi ce specimene am în birou. Habar n-aveţi cât mă pot face să râd.