Aşa cum era în copilărie, când mă jucam, şi mă apuca noaptea, şi venea tata în pijama şi urla în şoaptă "treci odată la culcare" şi toată lumea ştie că o joacă întreruptă nicicând nu va mai putea fi reluată.
Apoi la şcoală făceam oracole pe care le copiam la indigo. Şi desenam şi-mi storceam creierii să desenez cât mai frumos, la lumina aia din dormitorul meu.
Apoi, mai târziu, când stateam noaptea-n telefon, cu băieţii, când stai şi nu zici nimic, nici un cuvinţel, dar fluturaşii din stomac îţi zboară de zăpăciţi.
Apoi, la examene, când stăteam eu noaptea, fără net, fără muzici, fără de nici unele, doar cu 30 de cărţi împrăştiate pe lângă mine. Şi nu vroiam să mă culc că-mi plăcea mie ce scriam acolo şi aveam milioane de idei şi întotdeauna una era mai bună decât cealaltă.
Şi uite-aşa mai mă apucă câteodată 4 dimineaţa desenând, uitând că mâine trebuie să plec la servici. Şi aşa-s de fericită când văd că-mi iese şi mă bucur că sunt fericită, încât mă duc şi beau ultimele două guri de şampanie din frigi, deşi ştiu că o să mă doară capul a doua zi, deşi parcă durerea de cap după şampanie e mai dulcică în felul ei. Aşa că ştiu că e ok.
Şi aşa mă simt că parcă îmi dau seama că pot să fac tot ce pare imposibil, aşa că următoarele targeturi ar fi: o specie nouă de lalele, nişte săbii performante, o căsuţă miiică în pădure, să scriu poveşti şi să le ilustrez, ohhhh şi câte ar mai fi....
Aceste zile zici că's zile de jucărie, cu plimbări lungi, cu bombăneli la probat de ochelari, cu chiote de dragoste la prima vedere (da, vizavi de ochelari), cu flori pe masa din bucătărie şi cănuţe de cafea noi cu buline.
Aşa mi-a fost dor de nişte zile cu nervişorii aşezaţi cât mai cuminţi ca nişte soldăţei care nu-şi părăsesc deloc postul, şi care's aşezaţi ei cuminţi în funcţie de rang şi culori.... oh oh
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu