Nu, desigur. Şi nu este greşit. Sună logic şi corect. Cum să întri în apă dacă habar n-ai să înoţi?
Eu cred că toată lumea ştie să înoate, nu trebuie "să înveţe". Aşa ceva nu se învaţă.
Dacă tu deja înoţi, atunci ŞTII că înotul nu se învaţă. Oricare dintre noi ştie să înoate, dar ceea ce nu ştie toată lumea este să înoate metodic.
După părerea mea, înotul nu trebuie învăţat. El trebuie amintit. Poţi să o faci oricând, dar probabil niciodată nu ţi-ai luat inima-n dinţi să intri la apă. Căci, ştii? Ca să înoţi trebuie să intri în apă. Spun că el trebuie amintit, pentru că oricum 9 luni de zile le-ai petrecut în burtica mamei tale. Într-un lichid. Ai înotat, dinainte de a te naşte. Naşterea, ca primă experienţă de viaţă (zic psihologii) este o traumă. Este o frică pe care o ai în faţa necunoscutului, pe care n-o vei uita niciodată, ea va rămâne pe veci acolo, pentru tot restul vieţii.
Şi ea probabil a fost primul sentiment pe care l-ai simţit.
Cred că doar din acest motiv toată lumea se teme de nou şi se agaţă cu disperare de vechi... Vechiul stă atât de strâns în noi, lipit în toate modurile posibile. Oare când o să putem renunţa la el? Oare când o să putem renunţa la frică?
Ştiţi ce spune Kabir într-un frumos distih? El spune aşa: "Doar acela a găsit, care a căutat scufundându-se în mare. Eu însă m-am dovedit un prost, căci, de frică să nu mă înec, am rămas pe mal".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu