Am învăţat, în timp, să nu judec pe nimeni. Să iau oamenii aşa cum sunt, cu bune şi cu rele. Să nu aştept de la ei mai mult decât pot oferi. Să nu aştept recunoştinţa pentru o faptă bună. Omul este o fiinţă mult mai complexă decât îşi imaginează. Nu este doar un ansamblu de însuşiri pozitive sau negative. Nu este "foarte bun" sau "foarte rău". Omul are de toate. Însă dacă vreau să am o idee de ansamblu asupra cuiva, atunci analizez faptele şi circumstanţele. Vorbele contează mai puţin. Lângă mine nu mai accept pe oricine, "bunele" trebuie să fie net superioare numeric "relelor". Nu păstrez lângă mine persoane care îmi produc stări negative...dar nici nu le judec. Le respect, de la distanţă.
În altă ordine de idei, preţuiesc mintea omenească dar încerc să preţuiesc egal şi sufletul. Nu pot lăsa mintea pe un plan secundar mărunt, doar pentru că îmi plac oamenii sensibili dar care nu's totuşi aerieni. Pentru mine, însă, este mai important sufletul pentru căldura şi frumuseţea pe care o are un om sufletist, în detrimentul unui cerebral care străluceşte rece.
În lupta lui spre perfecţiune, omul este încă o minunată fiinţă perfectibilă.
Şi eu sunt om.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu