Ei bine, zilele astea am fost bolnavă. Tare. Încă sunt.
Joi noapte au început, subit, nişte dureri intense. Am rămas profund uimită, dar mi-am zis: nah... cine ştie...
Durerile au continuat toată noaptea, apoi s-au intensificat, am dormit foarte rău, aşa că vineri dimineaţă m-am dus la analize. Analizele acelea desigur nu s-au compensat şi asta m-a făcut să mă întreb unde puii mei se duc banii ăia pe care-i dau lunar, pur şi simplu mi se pare ciudat.
Apoi, la medic. Generalist. La consultaţie am zis ce probleme am, s-a dat cu presupusul vreo 30 de minute, nu s-a ajuns la nicio concluzie, dar mi s-a făcut reţetă cu antibiotice aşa... "pentru orice eventualitate". Pentru ca să mă liniştească, m-a trimis şi la un consult ginecologic "just in case" ca să nu fie - poate - vreo problemă pe acolo. M-am mutat la ginecolog, o uşă mai încolo în policlinică (deja aveam o stare de rău generală groaznică şi febră, aşa că mi-am luat un nurofen poate-poate).
Un bărbat de vreo 35 de ani, foarte drăguţ, m-a consultat îndelung. Prea îndelung parcă, la un moment dat aveam impresia că mă ţine pur şi simplu acolo mai mult decât trebuie. Am conversat, m-a făcut să râd, m-a făcut să ţip (de durere), m-a făcut să-i zic de vreo 2 sfinţi din ceruri (în gând, bineînţeles) m-a făcut să-i pun masa de consultaţii cu tot cu mine în cap (tot de durere). Urăsc controalele ginecologice mai mult decât vizitele la dentist (pe care le urăsc din tot sufletul).
S-a oferit să-mi scoată el analizele făcute dimineaţa (la aceeaşi policlinică) şi a fost aşa de amabil că a coborât personal două etaje, s-a dus la laborator şi a venit cu ele. Din toată consultaţia lui (foarte complexă, recunosc) a reieşit că's tare sănătoasă, deci nici la el nu am găsit ceea ce căutam: un diagnostic. Mi-a citit analizele şi având în vedere că VSH-ul a ieşit enorm, era evident că pe undeva, în corpul meu, exista o infecţie. Dar întrebarea mea întrebătoare era: UNDE...?
În sfârşit, am plecat către casă, cu reţeta de antibiotic de la primul doctor, hotărâtă să nu iau un antibiotic până nu ştiu exact despre ce este vorba.
Din păcate, noaptea a evoluat groaznic totul. A început să mă doară absolut tot corpul, de la degetul mic de la picior până la cap. Am vomat si sufletul din mine. Am reuşit să adorm într-un final, dar la 3 dimineaţa m-am trezit, deoarece aveam impresia că sunt într-un lac şi înot. Eram. Până şi pilota era udă, atât transpirasem. M-am ridicat şi cu mare efort, am ajuns în baie şi m-am băgat în apa fierbinte. Mi-au clănţănit dinţii acolo vreun sfert de oră, până când, într-un final, m-am încălzit. Durerea nu se calmase deloc, deşi luasem un calmant înainte să dorm. Am adormit la loc, mai bine nu adormeam, că am visat că a venit nush ce război, cineva mă urmărea să mă omoare, eu fugeam prin ceva pădure şi până la urmă m-a călcat un tren. Deci, când m-au luat durerile (din somn, aşa) m-am trezit mai traumatizată decât mă culcasem.
Am aşteptat vreo 10 minute să-mi menţin echilibrul pe picioare, şi când am considerat că pot să merg, am luat un taxi şi jap la urgenţe.
Deci sâmbătă la 4 dimineaţa eram la urgenţe cu febră 39.8. Îi ardeam până şi pe cei din jurul meu. Am primit o injecţie, mi s-a făcut un ecograf, analize. Mda, leucocite mari. Am fost găsită sănătoasă, probabil am gripă.
M-am uitat la nenea doctorul la fel de plictisită cum se uita şi el la mine, şi i-am spus că ar fi ciudat să fie aşa, că nu am nici un simptom asemănător gripei. Mi-a răspuns cu un aer atotştiutor că bolile nu se manifestă întotdeauna la fel.
Am renunţat la ideea de a începe o discuţie pe tema asta, deoarece n-aveam starea de spirit necesară. În plus, omul ăla nu mi-a plăcut. Mi s-a părut un pic sărit de pe fix, ca să zic aşa. Mi-a mai trântit o injecţie contra febrei, mi-a mâzgălit o reţetă cu vreo 8 produse, din care 2 antibiotice, şi mi-a zis să stau cât mai mult în pat. Degeaba i-am zis că măcar atâta lucru ştiu şi eu, la gripă NU se prescriu antibiotice, nu aveai cu cine discuta. Era PLICTISIT.
În pat am stat, dar sâmbătă după amiaza am ajuns cu aceleaşi dureri la alt medic, de data asta urolog. Îmi venea să plâng. M-a consultat, m-a palpat, m-a bătut pe spate şi m-a întrebat unde mă doare. I-am zis că de data asta nu mă mai doare nimic, de la câte analgezice am luat. Medicul acesta dap, în sfârşit, mi-a zis din start că am infecţie urinară, bacteria care s-a regăsit în analize îşi cam face de cap, şi mi-a dat - în sfârşit - un antibiotic PENTRU aşa ceva.
Abea duminică am început ca să mă simt uuuun pic mai bine şi febră NU.
Ei bine, nu pot să mă întreb de ce naibii mi s-au prescris aiurea antibiotice, cu veşnicul: "ne vedem după 2-3 zile". Adică ce? Adică eu sunt cobai?? Mai sunt încă un cobai pentru medici? Trăim în anul 2012???
Pe cuvântul meu dacă nu i-aş obliga pe medici să-şi afişeze pe uşă mediile cu care au luat examenele. Ca să ştim şi noi. Şi ar trebui să li se permită să profeseze numai celor care au luat examenele cu 9 şi 10.
...Şi te uiţi la ei cum rânjesc superior, cu rânjetul de "doctor".
În sfârşit... ce să mai zic... ştiţi voi vorba aia: Până la Dumnezeu te omoară sfinţii. E perfect adevărată.
P.S. Azi dimineaţă când veneam la servici l-am văzut pe nenea doctorul de la urgenţe. Mai sus scriam că mi s-a părut că e puţin sărit.
Mergea frumos către spital, cu pantaloni scurţi, geacă, adidaşi Nike şi şosete Adidas (scris MARE de tot să se vadă firma), cu ochelari de soare pe nas şi diplomatul în mâna stângă. Menţionez că era foarte frig afară.
Să mai îmi zică careva că intuiţia nu-i totul....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu